Istoria sporturilor pentru persoane cu dizabilități

Sport pentru persoane cu dizabilități există de mai bine de 100 de ani. În secolele XVIII și XIX au fost făcute contribuții care fac dovada că activitățile sportive erau foarte importante pentru reeducarea și reabilitarea persoanelor cu dizabilități. După primul război mondial, fizioterapia și medicina sportivă au devenit le fel de importante ca și ortopedia și chirurgia internă.

Cluburi sportive pentru surzi/persoane cu deficiențe de auz existau deja în 1888 în Berlin. Organizația sportivă mondială pentru surzi CISS a fost fondată în 1922 iar surzii își organizează încă jocurile lor mondiale numite Olimpiada pentru Surzi. Sportul pentru persoanele cu disabilități fizice a fost introdus după al doilea război mondial pentru a satisface nevoile medicale și psihologice ale unui număr mare de foști soldați și civili care au fost răniți. În încercarea de a găsi noi metode pentru a minimaliza consecințele imobilității lor reactualizarea ideii cum că sportul este un mijloc de tratament și reabilitare s-a cristalizat ca și o nouă și excelentă posibilitate.

În 1944 doctorul Ludwig Guttmann, la solicitarea guvernului britanic, a deschis un centru pentru persoane cu leziuni ale coloanei vertebrale în cadrul spitalului Stoke Mandeville. Un nou mod de abordare a prezentat sportul ca și parte dominantă în tratamentul recuperator și reabilitarea totală a unei persoane cu disabilități. Sportul de reabilitare s-a transformat repede în sport de recreere iar următorul pas spre sport de performanță a mai durat doar câțiva ani.

Pe 28 iulie 1948, ziua ceremoniei de inaugurare a Jocurilor Olimpice din 1948 de la Londra, doctorul Guttmann a organizat prima competiție pentru atleți în scaun cu rotile pe care le-a numit Jocurile Stoke Mandeville. În 1952 veterani olandezi s-au alăturat acestei mișcări și așa au luat ființă Jocurile Internaționale Stoke Mandeville. În 1960 primele Jocuri Paralimpice au avut loc imediat după Jocurile Olimpice la Roma în Italia. Evenimentul a folosit aceiași locație și format ca și Jocurile Olimpice și a mobilizat 400 de atleți din 23 de țări. Acest eveniment a continuat să aibă loc în această manieră la fiecare 4 ani ghidându-se după ciclul olimpic. Un număr de grupuri cu disabilități diferite au fost reunite în competiție în 1976 și în același an au avut loc Jocurile Paralimpice de Iarnă.

De asemenea în 1960, sub protecția Federației Mondiale a Veteranilor, a fost înființat un grup internațional de lucru privind sportul pentru persoane cu disabilități pentru a studia probleme legate de sport pentru persoane cu disabilități. A rezultat în crearea în 1964 a unei federații internaționale de sport denumită ISOD: International Sport Organization for the Disabled (Organizația Internațională de Sport pentru Persoane cu Disabilități). ISOD oferă oportunități pentru acei atleți care nu s-au putut afilia organizației ISMGF (Federația Internațională a Jocurilor Stoke Madeville), mai exact cei cu deficiențe de vedere, cu amputări, persoane cu paralizie cerebrală și paraplegici. La început 16 țări au fost afiliate organizației ISOD iar organizația a insistat pentru a include atleții nevăzători și cei cu amputări la jocurile paralimpice din 1976 în Toronto și persoanele cu paralizie cerebrală în 1980 în Arnhem. Țelul lor a fost pe viitor să includă toate disabilitățile iar rolul lor să fie cel al unui comitet de coordonare. Cu toate acestea alte organizații internaționale pentru persoane cu disabilități au fost fondate precum CPISRA (Asociația Internațională de Sport și Recreere pentru Persoane cu Paralizie Cerebrală) și IBSA (Federația Internțională de Sport pentru Nevăzători) în 1978 respectiv 1980.

Cele patru organizații internaționale au simțit nevoia de a coordona jocurile. Prin urmare ele au creat "International Co-ordinating Committee Sports for the Disabled in the World" (ICC) (Comitetul Internațional de Coordonare Sport pentru Persoane cu Disabilități din Întreaga Lume) în 1982. Acest comitet a fost format inițial din cei patru președinți ai CPISRA, IBSA, ISMGF and ISOD, secretarii generali și un alt membru adițional (la început vicepreședintele iar mai apoi referenții tehnici). CISS și INAS-FM sau alăturat în 1986, însă surzii au continuat și cu propria lor organizație. Cu toate acestea națiunile membere au solicitat mai multă reprezentanță națională și regională în organizație. Acest fapt a dus într-un final la fondarea unei instituții noi organizate democratic, Comitetul Internațional Paralimpic (CIP).